straja, straja, straja
Săptămâna trecută am reușit să urc în Straja după mai multe “încercări” nereușite. Eram chiar de ras, îmi povesteau prieteni care nu sunt din Lupeni cât de frumos e sus.
Aveau dreptate, parcă nu mai e Straja de altă dată pe care toată lumea o laudă pentru potențial, dar toți se plângeau de servicii. Totul pare schimbat de cum ajungi în parcarea de la agrement, deja miroase a civilizație. Trebuie să recunosc, de data asta administrația locală merită lăudată pentru că împreună cu ministerul dezvoltării au dus la bun sfarșit o investiție (telegondola) care a schimbat fața stațiunii și care o să ne aducă mulți turiști în viitor.
Deși am crescut în Lupeni nu prea le am cu sporturile de iarna așa că am folosit doar partia Platoul Soarelui pentru că e singura care mă suportă. Pentru mine e perfectă, nu e foarte lungă, nu e foarte înclinată și pe lângă asta, cum ajungi jos gasesti două terase cu vin fiert. Am început ca oamenii normali, o tură de pârtie, un vin fiert, da la un moment dat s-a făcut foarte frig si am schimbat tactica, o tură de pârtie, trei pahare de vin fiert. Apropo eu mă dau cu placa stil frunză, adică nu știu să mă întorc. Învăț eu până mă însor. Evident nu puteam să plec din Straja fără pierd ceva, de data asta am pierdut cartela de telegondolă. Până la urmă am ramas cu o impresie bună despre Straja. Recomand.
