Azi nu…

Nu aș mai fi vrut să scriu. Mi-e lene să mai scriu. Nici nu prea mai am ce să scriu, pentru că m-am deconectat de subiectele care populau acest blog, mă uit rar la știri, ajung rar prin Lupeni. Dar… se întâmplă treburi, nu pot rămâne indiferent.
Vineri seara, eram chiar în Lupeni, mă întorceam de la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Chiar mă aflam într-un pub, în momentul în care s-a întâmplat nenorocirea. E trist, chiar tragic ce s-a întâmplat acolo. Se putea întâmpla oriunde în țară, cel puțin locurile pe care eu le frecventez sunt la fel de prost amenajate pentru un asemenea dezastru.
Îmi pare rău pentru oamenii de acolo, așa ceva nu trebuia să se întâmple.

Nu îmi place ce se întâmplă în momentul ăsta în România. Se profită de pe urma unei tragedii. Presa „dă din coadă” cel mai mult, ziariștii au multe subiecte, și încă mai pot inventa încă pe atât. Politicienii își reglează conturile, se ascund dupa uși închise și împart puterea. Oamenii de rând ies în stradă și protestează. Vor să dea jos… tot. Toată lumea la pușcărie. Da, Ponta e nașpa, demult trebuia demis, împreună cu tot guvernul lui. Dar… de ce acum? De ce profităm de moartea unor oameni să ne spunem problemele? Până acuma ce căcat am făcut?
Sunt convins că Ponta pleca înainte de termen, probabil îi erau pregătite ample proteste. Trebuia doar un motiv. Și motivul a venit.

Mă simt manipulat, și asta mă sperie. Sunt speriat de mine, de convigerile pe care le am sau le-am avut, și de ușurința cu care îmi sunt schimbate într-o perioadă scurtă. Acum trei-patru ani am ieșit în stradă sa îl pun pe Ponta prim-ministru, ferm convins că fac un lucru bun. Acum sunt la fel de convins că trebuie să îl dau jos. Anul trecut puteam să bag ștampila prin foc să îl votez pe Iohannis, acum nu mai cred atât de mult în el. Oare sunt atât de prost, atât de ușor de influențat? DA.

Oare să ies în stradă să îi dau altcuiva putere?… Azi nu…

Share Button

Avem si noi eroi


În patru luni, Mihai Barbu (30 de ani) a străbătut, pe motocicletă, miile de km care despart România de Mongolia. Mihai și-a planificat călătoria timp de doi ani. Cu o lună înainte de plecare, și-a dat seama că i-ar prinde bine niște bani în plus fața de bugetul alocat inițial. Exact banii de benzină. Pentru că nu mai avea timp să obțină parteneriate pentru difuzarea unor reportaje de pe drum, lui Mihai i-a venit o idee originală: a împărțit drumul său în segmente de câte 500 de kilometri și în schimbul a 50 de euro pentru fiecare segment vândut, a oferit cumpărătorului povestea și fotografiile realizate pe bucată respectivă de drum. Numele fiecăruia a fost scris pe un abțibild lipit pe parbrizul lui Doyle – motocicleta cu care a plecat la drum. În urma postării anunțului pe un forum de motociclism, Mihai a vândut toți kilometri în mai puțin de două săptămani. 43 de oameni au primit drept chitantă un abțibild cu logo-ul Mongolia.ro și câte o scrisoare.De meserie, Mihai este fotoreporter și a colaborat cu cotidiene naționale precum Romania Libera sau Evenimentul Zilei, dar și cu agenții internaționale de știri, precum Reuters sau AFP. Talentul sau pentru fotografie a fost apreciat de mai multe organizații profesionale din țară, precum Asociația Fotografilor de Presa din România sau Clubul Român de Presă.Mihai s-a născut în Lupeni, județul Hunedoara, și în 2002 a absolvit Școala Superioară de Jurnalistică Bucuresți…. citeste mai departe

Sursa: Clipedeinspiratie.ro

Share Button

O seara la cabana veche

În timpul liceului am avut norocul să merg în toate excursile organizate de profesori. Am străbătut țara în lung și în lat, roțile autobuzelor purtându-mă în locuri în care nu cred că o
să mai ajung curând.
Pe timpul iernii singura destinație era Straja. Era absurd să ne bucurăm de zăpadă altundeva. În Straja ajungeam în 30 de minute maxim, iar cabanele din stațiune le puteam zări pe geamul clasei, în timp ce rezolvam o ecuație.
În primul an de liceu, înainte de Craciun, s-a organizat o excursie la Cabana Veche. Este fosta cabană a minei și este foarte veche, dacă nu ma înșel chair prima cabană din Straja. Am fost cazați undeva în subsolul cabanei în camere cu paturi suprapuse de fier. La mine în cameră era doar o sobă, trei paturi, și un bec atârnat de doua fire (mai mult nici nu aveam nevoie).

În prima seara nu am dormit deloc, am cântat am băut, iar am cântat, iar am băut și când nu am mai avut chitarist, un viitor inginer a cuplat un casetofon la cele doua fire de care atârna singura noastră sursă de lumina. Pentru că aveam o singură casetă, am învățat pe dinafară toate melodiile de pe albumul Iarta-ma al celor de la Paraziții. Pe la 8 dimineata s-a făcut liniste și ni s-au închis obloanele. După două ore de somn, s-o trezit una să ne bage zăpadă sub pături. Și-o auzit ea niște dumenezei, da ne-o trezit. Ne-am echipat și am ieșit afară hotărâții să ne răzbunăm cu cinste și onoare, adică să o spălăm cu zăpadă. Când am ieșit niște băieți jucau fotbal pe zăpadă(cel mai beton sport) în parcare. În cinci secunde ne-am făcut echipă și ne-am băgat la joc. Noi jucam, fetele ne făceau galerie, dar am luat bătaie bineînteles. Dupa meci trebuia să continuam olimpiada sporturilor de iarnă. Ne-am întrecut cu punga, am facut cazemate, ne-am batut cu bulgări și am continuat așa până ne-o lovit foamea.După ce ne-am umplut burțile nu am mai avut chef de zăpadă, și până la plecare, am stat în cabană ne-am jucat cărti, table, sah și alte jocuri de oamenii inteligenți.
Share Button

Alearga spre sanatate!

Pe 15 octombrie cluburile de Inițiativă Comunitară din Lupeni: IMPACT 1, IMPACT 2, IMPACT For Free și IMPACT Nihil Sine Deo au organizat crosul „Aleargă spre sănătate!”, destinat elevilor din municipiu cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani. Acest proiect și-a dorit să atragă atenția copiilor și tinerilor care au adoptat un stil de viață nesanătos, fiind din ce în ce mai dezinteresați de activitațile sportive și de miscarea în aer liber. La cros au participat aproximativ 60 de elevi din Lupeni. S-a alergat pe o distanţă de 0,5 km, iar participarea nu a rămas … citeste mai departe
Share Button

only in Lupeni

“Lipseşte ceva…” –Mi-am zis în timp ce “răsfoiam” virtual blogul LupeneanuL, poze frumoase, articole lăudăroase,ce mai ..oraş model. Suntem destul de mărişori să ne dăm seama că nimic nu e perfect, aşa că e timpul să-i descoperim şi defectele fără de care …(să recunoaştem )Lupeniul nu ar mai fi la fel:D
Ca mulţi dintre cei din generaţia mea, după ce am terminat liceul mi-am strans frumos “jucăriile” şi am plecat la facultate. Am descoperit toate suişurile şi coborâşurile vieţii de metropolă, oraşul mare , agitaţia continuuă, oamenii răi , oamenii buni ….m-am adaptat , am ales ce e bine şi ce e rău pentru mine şi consider că am crescut în caracter.De câte ori mă întorceam acasă însă , începeam sa realizez ca sunt unele chestii , hmm..să le spunem “obiceiuri” care au rămas de-a lungul anilor şi nu cred că se vor schimba prea curând. Să începem deci cu prima (care se ţine dealtfel cel mai strong!! ) Statul pe bancă în faţa Cinematografului Lupeni -la această activitate participă două categorii de vârste …atât tineretul cât şi cetaţenii seniori. S-ar putea spune că au un fel de înţelegere , de dimineaţa până pe la 18-19 stau cetaţenii seniori…după care se retrag cuminţi în timp ce încet , încet începe să se schimbe peisajul: în loc de bătrâni care discută despre pensie şi Băsescu în principal …apar “şmecherashii” care îşi parchează maşina lăsând muzica tare, vin şi “prinţesele bosumflate” ale orasului ( hai să recunoaştem nu ar fi oraş dacă ar lipsi personajele acestea) printre râsete zgomotoase şi glume stupide ei formează ceea ce mie îmi place să numesc “ Culoarul holbării” . Voi nu aţi observat? Treceti pe acolo seara, parcă se opresc şi din ceea ce povesteau ….se UITĂ ! Se pare că e mare trend fiindcă din ce în ce mai mulţi lupeneni li se alatură. Am fost şi eu aseară , mi-am luat o prietenă şi i-am spus :”Draga mea, mergem la Cina , ne luăm cafea de la “geamuri fumurii” ca toată lumea şi stam pe bancă “ .Zis şi făcut, ce să zic despre asta, a fost ok, am stat cu ea am povestit, încercam să ignorăm grupurile din stânga şi dreapta noastră care –n-o să ghiciţi niciodată ce făceau –se holbau!! Am băut cafeaua şi am plecat, a fost un mod ok să îţi spargi câteva ore…dar totuşi nu aş face asta în fiecare seară /: )

Cam atât pentru astăzi , vă invit să lecturaţi şi partea a II-a care va dezvalui un alt obicei ciudat al lupenenilor.

articol scris de ++A
Share Button

Zilele Minerului

La sfârşitul săptămânii trecute în Lupeni au avut loc Zilele Minerului. Trei zile de spectacole, mici, bere şi multă lume. Eu am fost doar sâmbătă, dar din câte am auzit nu am pierdut mare lucru. Parcul din Bărbăteni a fost plin de tarabe de unde puteai să cumperi tot felul de suveniruri (chinezării), sau mai fain învârteai o roată şi puteai să câştigi un premiu. Mie mi-au plăcut dozatoarele de bere, am cumpărat şi eu câteva suveniruri de acolo, să nu plec cu mâna goală. Cât am stat am prins doar concertul Puya. Din câte am văzut era cam rupt de beat, dar şi aşa o cântat mult mai bine decât mulţi alti treji care ori te fac să îţi astupi urechile, ori iţi vine să îi cooptezi în echipa ta de mimă . Tare şozi erau copiii care înjurau de mama focului chair dacă erau cu părinţii de mana. Am făcut şi o mică filmare, da pentru ca nu se auzea foarte bine am pus pe fundal o melodie mai veche de-a lui Puya. Have fun.

Share Button