puiul de om
Au, spatele meu,
Cât mă doare știu doar eu.
Am cărat cărbunii o viață,
I-am scos la suprafață.
Mi-am întins pe pâine, untura,
Să vă dau vouă căldura.
Nu am fost adolescent,
Să vă dau vouă curent.
Vouă, viermi conducători,
Vouă, nesimțiților !
Sufletul acum mă doare,
Cu ce am greșit Doamne, oare?
O sa închideți mina mea,
Ce a-ți făcut, hoților cu ea?
O sa închideți mina lor,
Mina bătrânilor.
Cei ce ani la rând au scos,
Pâine din pământul gros.
Au mutat munții din loc,
Au trecut chiar și prin foc
Și fără vreun jurământ,
Au rămas îngrășământ.
Mina le-a fost viață și mormânt.
Vă blestem acum pe toți,
Fir-ați ai dracu’ de hoți.
Toți cei care peste noapte,
V-ați îmbogățit ușor, pe al nostru spate.
Și mai am acum un gând,
Tremur și vi-l spun plângând:
Sper ca pământul nostru sfânt,
Să nu vă primească,
Nici în mormânt.
Atâta timp cât apa o să curgă prin pâraie,
Atâta timp cât soarele o să mă usuce în ploaie
Atâta timp cât păsările o să-mi cânte la vioară
O să mă întorc mereu aici, la fel ca prima oară.
Atâta timp cât vântul o să se audă în frunziș
Atâta timp cât brazii o să-mi fie acoperiș
Atâta timp cât strugurii o să mă sature de vin
O să mă întorc mereu aici, plecând cu gândul să revin
Atâta timp cât roua rece o să îmi sărute obrazul
Atâta timp cât iarba verde o să îmi mângaie grumazul
Atâta timp cât o să ramai ceea ce ești
O să mă întorc mereu aici, Vale de pești.