1 aprilie
Ziua păcălelilor, 1 aprilie, se trage din perioada modificării calendarului Iulian cu cel Gregorian. Astfel, ziua de 1 aprilie aniversa în trecut Anul Nou și o dată cu schimbarea aceasta a trecut pe data de 1 ianuarie. Cu toate acestea au existat oameni care sărbătoreau în continuare Anul Nou pe 1 aprilie. Acestora li se făceau farse pentru a glumi pe seama lor. In timp s-a creeat un obicei pastrat pana azi.
Farse celebre :
Calul Troian
Legenda spune că grecii, într-un război de lungă durată împotriva locuitorilor din Troia, au construit un cal gigant şi l-au oferit troienilor în semn de pace. După ce aceştia au introdus calul în cetate, din acesta a ieşit o armată de greci care a cucerit Troia. Expresia „calul troian” este folosită, în continuare, de foarte multe ori, la modul figurativ, dar atacul grecilor rămâne în istorie ca una dintre cele mai mari farse.
Difuzarea la radio a romanului „Războiul lumilor”
Romanul SF al lui H. G. Wells prezintă încercarea marţienilor de a coloniza pământul şia fost citit în direct în noaptea de Halloween, în anul 1938, la radio. Moderatorul Orson Welles a difuzat un „jurnal de urgenţă” în care a citit cartea prezentând evenimentele ca pe nişte fapte reale, iar oamenii care ascultau adaptarea radiofonică a textului au crezut că Pământul este invadat de către extratereştri. Welles a spus apoi că nu s-a gândit niciun moment că acea ştire va crea atât de mare isterie în rândul lumii.
Omul din Piltdown
Charles Dawson şi Arthur Smith Woodward au pretins că au descoperit, în anul 1912, rămăşiţlele fosilizate ale celei mai timpurii fiinţe humanoide. Cei doi au anunţat că fragmentele au fost găsite în Anglia şi au încercat să reconstruiască craniul fiinţei, denumit „Omul din Piltdown”. A fost nevoie de peste 40 de ani pentru ca oamenii de ştiinţă să-şi dea seama că au fost păcăliţi, deoarece Dawson şi Woodward au combinat, de fapt, un craniu de om şi un maxilar de urangutan.
Bomba Rotunda
Un pilot francez, de pe frontul primului Război Mondial, a aruncat într-o tabără germană o încărcătură ce părea a fi o bombă. Gestul i-a speriat pe nemţi care au constatat mai târziu că “bomba” era o minge de fotbal, însoţită de mesajul “Păcăleală de 1 Aprilie!”.
Eruptia Muntelui Edgecumbe
In 1974 locuitorii unui mic orasel din Alaska s-au panicat cand au vazut fum iesind din vulcanul pe care ei il credeau stins. Toate activitatile s-au oprit si oamenii deja se temeau de ce este mai rau, gandindu-se la evacuare. Din fericire pentru ei s-a dovedit ca totul era o gluma pusa la cale de un localnic, Porky Bicar. Acesta dusese foarte multe cauciucuri pe vulcan si le daduse foc.