in sfarsit au inceput reparatiile la Palatul Cultural

aprilie 22, 2012 - 10:11 pm 1 Comment

Nu e glumă, chiar au început reparațiile la Palatul Cultural Lupeni, am văzut cu ochii mei. În sfâșit dupa mulți ani s-ar putea să avem un loc dedicat evenimentelor culturale. (cinematograful nu e sală de spectacole)
De început, au început, acum să vedem daca se și termină. Prin presă se aude că ar fi gata prin luna august, dar să fim serioși unde ați văzut o lucrare finalizată la termen. În plus până în august s-ar putea schimba primarul, și e foarte posibil ca Rezmeriță să “mineze” terenul viitorului primar în cazul unui eșec. Nu știu exact cum funcționează treaba asta cu fondurile de la UE, dar sper ca odată alocate să rămână alocate, să nu auzim chestii de genul “Nu mai sunt bani” indiferent cine va fi primar.
Oricum cei care au facut proiectul (100% nu a fost Resmeriță) merită lăudați pentru că au atras o investiție în oraș. Și chiar dacă mă doare gura să o spun și mi se îndoaie degetele pe tastatură trebuie să-i mulțumim și doamnei Undrea pentru că a grăbit alocarea acestor bani.
Nota: E bine că se mișcă treburile prin oraș dar asta nu înseamnă că trebuie să uitați toate necazurile aduse actualul primar.
Ce face Rezmeriță acum poate fi comparat cu un gol dat în ultimul minut de o echipă care timp de 89 de minute a încasat 12 goluri. E bun si ăla, îți salvezi onoarea, dar ai pierdut meciul.
Sper ca aceste proiecte pornite exact în perioada alegerilor să NU va întunece gândirea și să vă facă să îl votați pe Rezmeriță!

 

Share Button

One Response to “in sfarsit au inceput reparatiile la Palatul Cultural”

  1. ocsike Says:

    Dupa lupte seculare…

Leave a Reply

*